Fundaţia Orange oferă burse de studii pentru tineri dezavantajaţi

08.09.2017

Eşti student în primul an la colegiu, centru de excelenţă sau şcoală profesională? Ai rezultate academice bune? Vii dintr-o familie social-vulnerabilă? Atunci ai posibilitatea să devii unul dintre beneficiarii programului „Burse pentru tineri dezavantajaţi”.

Pentru a facilita accesul tinerilor la educaţie de calitate după absolvirea şcolilor şi gimnaziilor, Fundaţia Orange Moldova anunţă lansarea celei de a VII-a ediţii a proiectului. Tradiţional, programul se desfăşoară în parteneriat cu Centrul de Informaţii Universitare, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al RM.

Cei care îşi doresc să intre în posesia unei burse în valoare de până la 12000 MDL sunt invitaţi să-şi depună dosarele la concurs. La ediţia curentă vor fi oferite 80 de burse după cum urmează:

  • aproximativ 50 %, pentru absolvenţii tinerilor din instituţiile de tip internat, beneficiari ai proiectului la ediţia precedentă;
  • aproximativ 50 %, pentru ceilalţi candidaţi care întrunesc condiţiile de eligibilitate.

Condiţii de participare

Participanţii trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

1) să fie înmatriculați în primul an de studii în cadrul colegiilor, centrelor de excelență sau școlilor profesionale din Moldova, începând cu septembrie 2017;
2) să posede cel puţin o caracteristică social-vulnerabilă, din cele menţionate mai jos:

  • provin din familii cu venituri modeste;
  • provin din familii incomplete (familii monoparentale);
  • provin din familii cu 3 şi mai mulţi copii, aflaţi la întreţinere (inclusiv solicitantul bursei);
  • sunt orfani sau rămaşi fără îngrijirea părinţilor, aflaţi sub tutelă sau curatelă;
  • tineri cu dizabilităţi.

3) să aibă o situaţie academică bună, nota medie de la concursul de admitere la colegiu, centru de excelență sau școală profesională să fie nu mai mică de 7,50;
4) să demonstreze participarea în activităţi academice și extra curriculare (opţional) – diplome de participare în concursuri, activități sportive și artistice etc. din septembrie 2016 până în prezent.

În cadrul programului de burse nu se vor face discriminări pe criterii religioase sau etnice.

Procedura de evaluare şi selecţie:

Sunt consideraţi eligibili tinerii care îndeplinesc condiţiile de participare pentru program şi au prezentat dosarul de aplicare complet, respectând termenul limită. Decizia finală este luată de către o Comisie de Experţi Independenţi, care va evalua dosarele depuse, potrivit criteriilor de evaluare.

Dosarele pentru concurs se vor depune personal sau pot fi transmise prin poştă ordinară (prin scrisoare recomandată “Poșta Moldovei”) la adresa: Centrul de Informaţii Universitare, mun. Chişinău, str. A. Puşkin 16, MD 2012, cu mențiunea Concurs “Burse pentru tinerii dezavantajați”.

Formularele de aplicare și informaţii suplimentare pot fi solicitate la sediul Centrului de Informaţii Universitare din adresa de mai sus, sau la tel: (022) 221167, 221172, www.eac.md.

Despre program

Programul “Burse pentru tinerii dezavantajați” a fost lansat în anul 2010 la inițiativa Fundației Orange Moldova. Pe parcursul celor 6 ediții anuale, au fost oferite cca 500 de burse tinerilor din medii defavorizate pentru a-i motiva să obțină o profesie, valoarea totală a acestora fiind de 5.819.000 lei.

Data limită de prezentare a dosarelor este 2 octombrie 2017, până la ora 17:00.