Fundația Orange contribuie la digitalizarea sistemului educațional din Moldova și susține Programul Național de Alfabetizare Digitală, destinat cadrelor didactice din învățământul general.
Unul din scopurile majore ale programului, pe termen lung, este de a dezvolta abilitățile cadrelor didactice de adaptare continuă la noile tehnologii, de a cunoaște și de a înțelege puterea dată de deținerea și utilizarea informațiilor digitale în procesul educațional.
La cea de a III-a etapă a programului au participat 4.323 de cadre didactice din toată țara, care, sub egida a 118 de formatori regionali, și-au îmbunătățit competențele digitale. În cadrul ediției curente, profesorii au avut la dispoziție două cursuri: „Dezvoltarea competențelor digitale ale cadrelor didactice, pentru predare-învățare-evaluare, cu Google Workspace pentru Educație” și „Crearea conținuturilor educaționale digitale”.
Programele s-au axat pe formarea cadrelor didactice în utilizarea metodelor active și interactive, utilizarea tehnologiilor inovative la clasă, dar și crearea și gestionarea de conținuturi educaționale digitale.
De asemenea, participanții la instruire au beneficiat de conturi gratuite la pachetul de aplicații educaționale Google for Education, ca urmare a semnării în anul 2020 a Memorandumului de colaborare între Guvernul Republicii Moldova și gigantul tehnologic Google.
Programului Național de Alfabetizare Digitală, etapa a III-a, a fost implementat de Centrul Național de Inovații Digitale în Educație Clasa Viitorului, cu suportul financiar al Ministerului Educației și Cercetării, Proiectului Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID și Suedia, și Fundației Orange Moldova.
Despre Fundația Orange Moldova
Fundaţia Orange Moldova a fost înfiinţată în anul 2009, ca parte a organizaţiei cu acelaşi nume la nivel internaţional. Până în prezent, datorită investiţiilor sale, au fost dezvoltate peste o sută de proiecte sociale, în valoare de circa 100 de milioane de lei. Fundaţia Orange Moldova dezvoltă proiecte în patru domenii cheie: educație și educație digitală; ajutor social populației; sănătate și dizabilități; cultură. Beneficiari ai proiectelor Fundaţiei Orange Moldova sunt peste 400 de mii de persoane din toată ţara.