Orange Moldova, mai aproape de cei mai talentaţi studenţi ai ţării

22.05.2019

Excelența în educație premiată. Cincizeci cei mai buni studenți și masteranzi ai țării au devenit câștigătorii prestigiosului concurs „Burse de Merit”, ajuns la cea de-a XXIII-a ediţie. Partenerii tradiţionali, Orange Moldova şi BC „Moldova Agroindbank” SA, au oferit 50 de burse pentru cei mai talentaţi tineri din ţara noastră. Astfel, ei sunt cei care completează rândurile celor 1500 de beneficiari ai programului, lansat în anul 1996.

Julien DUCARROZ, Director General Orange Moldova: „Ceea ce ați atins astăzi este o mare realizare, dar și un pas înainte în călătoria voastră în viața profesională, indiferent de ce veți face pe viitor, pentru că, în prezent, cu posibilitățile oferite de tehnologiile informaționale, niciodată nu trebuie să încetați să învățați”.

Serghei Cebotari, Preşedintele Comitetului de Conducere al BC „Moldova Agroindbank” SA: „Investiția în educație este cea mai bună investiție în viitor. Și astea nu sunt niște cuvinte frumoase. Noi ne dorim foarte mult, prin acest aport, prin acest curaj, prin această motivație, să știm că voi veți contribui la bunăstarea acestei palme de pământ, pe care o numim cu toții – acasă”.

Ceremonia de decernare a burselor a avut loc în cadrul unei festivităţi onorate de prezenţa mai multor oficiali din mediul academic şi guvernamental.

Elena BELEI, Secretar de stat în domeniul cercetării, Ministerul Educației, Culturii și Cercetări al RM:Pe an ce trece, această competiție este tot mai dificilă. Comisia de experți destul de greu decide. Aceasta înseamnă că participanții, aspiranții și pretendenții la Bursele de Merit sunt din ce în ce mai buni”.

Competiţie acerbă la prestigiosul concurs

Şi la această ediţie competiţia pentru obţinerea Burselor de Merit a fost una încinsă. În cadrul ediţiei curente şi-au depus dosarele 221 de studenţi de la 18 instituţii universitare din Moldova. În rezultatul evaluării dosarelor de aplicare şi a prestaţiei candidaţilor la o probă scrisă, 35 de studenţi din ultimul an de studii şi 15 masteranzi din primul an de studii au devenit finalişti ai programului. Învingătorii, care vor beneficia de 12 mii de lei, au fost selectaţi de către o Comisie Independentă de Experţi, constituită din reprezentanţi ai comunităţii academice.

Ernest BÎTCA, student Universitatea Tehnică a Moldovei: „Este o experiență unică pentru mine. După părerea mea, astfel de evenimente încurajează studenții, îi provoacă să învețe mai mult, să tindă spre perfecționism și să se dezvolte”.

Cristina SÎRBU, studentă, Academia Militară „Alexandru cel Bun”: „Este roada muncii mele. Calea spre ea a fost bineînțeles că, nu atât lungă, cât plină de anumite obstacole, dar pe care am reușit să le înfrunt. Este o mare încurajare, un mare ajutor pentru următoarele noi începuturi”.

Andrei SECU, student, Academia de Studii Economice a Moldovei: „Este de fapt o apreciere foarte înaltă și, totodată, este o sursă motivațională pentru a merge mai departe și a continua ceea ce am început”.

Burse de Merit, cel mai longeviv program de burse din Moldova

Programul „Burse de Merit - pentru cei mai buni studenţi ai ţării” a fost lansat în anul 1996 la iniţiativa Fundaţiei Soros-Moldova, pentru a încuraja performanţele academice, ştiinţifice şi extra-curriculare ale studenţilor din țară. Ulterior, iniţiativei i s-au alăturat Moldova Agroindbank şi Orange Moldova. Începând cu anul 2003, programul este implementat de către Centrul de Informaţii Universitare, sub egida Consiliului Rectorilor din Republica Moldova.

Angela MUŞET, Directorul Centrului de Informaţii Universitare: „De fapt, este cel mai durabil, longeviv și prestigios concurs datorită vouă, tinerilor studioși, dar și a contribuției financiare esențiale de la partenerii noștri – Moldova Agroindbank și Orange Moldova”.

Grigore BELOSTECINIC, Preşedintele Consiliului Rectorilor din Republica Moldova:Este posibil și în Republica Moldova să faceți studii de înaltă calitate. Noi, cei care stăm la cârma universităților, ne bucurăm foarte mult de succesele voastre și acordăm acestui concurs o atenție deosebită, considerându-l ca fiind unul prioritar pentru noi”.

Pe parcursul celor 23 de ediţii ale programului la concurs au participat peste 5700 de studenţi. Orange Moldova susţine programul „Burse de Merit” din anul 2004.