Viitorul e aici! Participă online la Ziua ușilor deschise „Clasa Viitorului” - Înscrie școala ta în proiect!

01.10.2020

Fundaţia Orange Moldova şi Centrul de Informaţii Universitare invită profesorii şi managementul instituţiilor de învățământ general la Ziua uşilor deschise „Clasa Viitorului”, ce va avea loc în data de 15 octombrie, ora 17:00. Evenimentul poate fi urmărit online pe www.clasaviitorului.md şi pe www.privesc.eu.

În cadrul evenimentului, participanţii vor avea posibilitatea să afle mai multe detalii despre posibilitatea de a se înscrie în proiect. De asemenea, vor cunoaşte istorii de succes ale colegilor din alte școli, care deja sunt parte a acestui proiect. Fondatorii vor prezenta componentele şi beneficiile acestuia, iar experții în inovațiile digitale educaționale vor veni cu informații ce țin de partea cognitivă a proiectului şi vor vorbi despre cursurile acreditate de formare profesională continuă.

„Clasa Viitorului” este un proiect de educaţie digitală, implementat în instituţiile de învățământ din Moldova, care aduce un nou concept în pedagogie, oferind un spațiu de învățare deschis și motivațional, cu abordări interdisciplinare și inovative, prin utilizarea tehnologiilor digitale, ce favorizează procesul de învățare orientat spre elev.

Proiectul își propune să dezvolte abilitățile digitale și competențele necesare secolului 21, precum și să sporească interesul elevilor pentru cariere din domeniile științei, tehnologiei și ingineriei. Totodată, „Clasa viitorului” promovează metodele de instruire creative, colaborative, motivante și antreprenoriale, bazate pe proiecte care integrează cunoștințe și abilități din domeniul STEAM: științe, tehnologie, inginerie, arte și matematică.

11 granturi pentru școlile din țară

„Clasa Viitorului” este un proiect lansat acum trei ani în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova şi parteneri internaţionali de dezvoltare și replicat în 31 de școli din toată țara.

Ediția a III-a, 2020-2021, este organizată cu suportul financiar integral al Fundației Orange Moldova, implementată de Centrul de Informații Universitare și susținută de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova.

În cadrul celei de-a III-a ediții a proiectului „Clasa Viitorului” vor fi selectate, în bază de concurs, 11 instituții insituții de învățământ din țară, cu excepţia celor din oraşul Chişinău, care vor beneficia de:

  1. echipament digital performant;
  2. mobilier modern și elemente de decor specifice proiectului;
  3. servicii gratuite şi consultanţă de design;
  4. cursuri acreditate gratuite de formare profesională continuă.

Mai multe detalii despre procesul de aplicare, selecţie și criteriile de eligibilitate aflaţi în cadrul evenimentului online, care poate fi urmărit live pe www.clasaviitorului.md şi pe www.privesc.eu.

Despre proiectul „Clasa Viitorului”

În Moldova, „Clasa Viitorului” a demarat în 2017 cu o ediţie pilot, inspirat de proiectul Future Classroom Lab al European Schoolnet. Astăzi ”Clasa Viitorului” cuprinde 31 de școli din întreaga ţară şi un Centru Național de Inovații Digitale în Educație. În fiecare instituţie, au fost amenajate spații de învățare, cu echipamente digitale moderne şi mobilă flexibilă, iar cadrele didactice beneficiază de o serie de instruiri în utilizarea eficientă a TIC, pentru implementarea în procesul educațional. Paralel, Centrul Național de Inovații Digitale în Educație, format în cadrul UPS “Ion Creangă”, asigură formarea inițială și continuă a profesorilor din Moldova în aplicarea metodelor pedagogice moderne și utilizarea tehnologiilor digitale pentru eficientizarea procesului didactic.