Fundația Orange și Centrul de Informații Universitare invită tinerele și doamnele interesate să aplice la instruirile gratuite din cadrul proiectului Women Digital Center (WDC), proiect de educație digitală și antreprenorială, realizat cu suportul financiar integral al Fundației Orange Moldova.
Cursurile de instruire sunt organizate de Centrele Digitale pentru Femei, deschise în: mun.Chișinău, Bălți, Ungheni, Cahul și or.Sîngerei – centre create și amenajate, în special, pentru a pregăti participantele în vederea utilizării cu ușurință a instrumentelor digitale pentru administrarea și promovarea unei afaceri.
Cine poate să se înscrie
Cursurile se adresează femeilor și fetelor cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 ani, potențiale participante din zonele rurale și urbane ale Republicii Moldova, inclusiv, din capitală și suburbiile acesteia, care doresc să intre sau să se menţină pe piața muncii din țară, inclusiv, să se lanseze în afaceri, prin dezvoltarea abilităților profesionale și a competențelor de utilizare a instrumentelor digitale, necesare în lansarea, dezvoltarea și/sau optimizarea afacerii.
Curriculum și formatul cursului
Cursul este axat pe 4 componente: alfabetizare digitală, inițiere în antreprenoriat, promovare online a afacerii, aplicații utile și creare de website, desfășurate timp de 32 de ore pe durata unei luni. Orarul se stabilește în comun acord cu participantele. Instruirea se desfășoară în format offline și online, iar participarea este gratuită.
Ediția actuală se desfășoară în perioada mai-decembrie 2022.
Beneficii la absolvire
La completarea programului de instruire, cursantele obțin un certificat de participare. De asemenea, beneficiarele proiectului au posibilitatea să aplice, în perioada iulie – noiembrie 2022, la Concursul de Granturi Mici pentru Femei ce vine să complinească proiectul Women Digital Center, prin oferirea de granturi în valoare de a câte 20.000 lei, întru susținerea și încurajarea – a 10 finaliste ale competiției – în lansarea unei afaceri sau dezvoltarea afacerii existente, precum și creșterea oportunităților economice ale acestora. Granturile financiare sunt oferite de Fundația Orange Moldova și sunt destinate pentru achiziționare de echipament tehnologic, utilaj, instrumente de lucru și alte bunuri aferente ciclului operațional și/sau finanţare a cursurilor de calificare/reprofilare sau dezvoltare profesională.
Dacă ești interesată de dezvoltarea abilităților de socializare și comunicare pe digital, cu deprinderi practice adaptate realităților curente, vino cu noi.
Înscrie-te la curs pentru unul dintre centrele active:
WDC Ungheni
AO pentru Copii și Tineret "FĂCLIA" / faclia.ungheni@gmail.com
Carolina Butușneanu / +373 236 20288
WDC Sîngerei
Centrul de Politici Socio-Economice CONSENS / consens.singerei@yahoo.com
Liliana Gheorghiță / 068944422
WDC Cahul
AO Centrul CONTACT - Cahul / contact_cahul@yahoo.com
+373 299 84842 / 061082533
WDC Bălți
AO “Asociația Femeilor de Afaceri din mun. Bălți” (AFA) / afabalti@yahoo.com
Elena Bordianu / 060068816
WDC Chișinău
Universitatea Pedagogică de Stat ”Ion Creangă” / cotofana.iana@upsc.md
Iana Coţofană / 067561654
Women Digital Center este un proiect de educație digitală și antreprenorială pentru femeile și tinerele din Republica Moldova.
Proiectul a fost lansat în 2019, cu suportul financiar integral al Fundației Orange Moldova (FOM) și implementat de Centrul de Informații Universitare (CIU). Inițial au fost create și amenajate trei centre digitale pentru femei în regiuni. Începând cu anul 2020, grație suportului financiar al Orange Moldova și al ATIC, în cadrul Proiectului Tekwill, susținut financiar de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională și Suedia, Women Digital Center s-a extins încă în două regiuni din țară.
În iunie 2022 FOM deschide, la Chișinău, ”Centrul de Educație Digitală pentru Femei”, în incinta Universității Pedagogice de Stat ”Ion Creangă”.
Cele șase centre sunt în municipiile Chișinău, Bălți, Comrat, Cahul, Ungheni și or.Sîngerei.
În total 2275 de femei au beneficiat de cursuri gratuite în cadrul a trei ediții consecutive ale proiectului.