Fundatia Orange sustine promovarea culturii in randurile copiilor defavorizati. Astfel, peste 1600 de copii din familiile numeroase, nevoiase si din institutiile de tip internat au urmarit cu emotii cea de-a patra editie a spectacolului „Copilarie – dulce feerie”. Proiectul isi propune sa contribuie la integrarea copiilor cu acces limitat la evenimente culturale, in circuitul cultural autohton, dar si de a promova tinerele talente din tara noastra.
Mickael Faure, Presedinte al Consiliului Fundatiei Orange Moldova: „Unul din obiectivele-cheie ale Fundatiei Orange in Moldova este sustinerea copiilor in dificultate prin facilitarea accesului la continut cultural de calitate. Pentru noi, spectacolul a devenit deja o traditie frumoasa, pe care o vom pastra cu mare drag. Avem convingerea ca educatia prin cultura trebuie cultivata din copilarie, iar prin intermediul acestui proiect contribuim la integrarea culturala in societate a copiilor dezavantajati. Prin proiectele pe care le implementeaza Fundatia Orange in Republica Moldova, incercam sa consolidam activitatea noastra de Responsabilitate Social – Corporativa”.
Spectacolul a fost organizat in ajunul Zilei Internationale a copiilor, cu suportul financiar al Fundatia Orange si implementat, in parteneriat cu Societatea Culturala „Vatra”.
Vlad Negruzzi, Presedintele Societatii Culturale „Vatra”: „ A fost un spectacol reusit. Am urmarit reactiile copiilor, iar toti radiau de fericire. Cunoasterea artistilor autohtoni este un element foarte important in educatia copiilor, iar impreuna cu Fundatia “Orange Moldova” putem contribui la dezvoltarea tinerei generatii”.
Spectacolul a fost urmarit gratuit de peste 1600 de copii, familiile nevoiase si din institutiile de tip internat, din localitati precum: Rezina, Hancesti, Tighina,Causeni, Criuleni, Dubasari, Stefan Voda etc. Traditional, surprizele au fost la ordinea zilei. Pe scena Palatului National au urcat mai multi renumiti interpreti din tara noastra, precum Nelly Ciobanu, Pasha Parfeni, Aliona Moon, Anisoara Puica, Vitalie Danii etc. Buna dispozitie a copiilor veniti la eveniment a fost intretinuta si de mai multe grupuri de dansatori, recent lansate pe piata show bizz-ului autohton.
Maria, 10 ani: „Mie mi-a placut foarte mult concertul. Am petrecut 2 ore alaturi de artisti, de copii intr-o atmosfera vesela”.
Ana, profesoara: „A fost foarte interesant. Multumim organizatorilor pentru aceste clipe minunate petrecute alaturi cu cei dragi. Copiii au ramas foarte multumiti”.
Ion, parinte: „M-am simtit copil si chiar undeva imi imaginam ca este mama, tata si ma mai alint si eu ca un copil”.
In sprijinul promovarii culturii si facilitarii accesului la evenimentele din acest domeniu, Fundatia Orange, desfasoara anual mai multe proiecte sociale destinate copiilor dezavantajati. Astfel, pentru a-i apropia de valorile culturale autohtone, dar si pentru a-i integra in societate, pe langa spectacolul „Copilarie-dulce feerie” in portofoliul fundatiei se afla si proiectul „Opera si baletul mai aproape de copii dezavantajati”. Ambele proiecte au menirea de a familiariza copii cu adevaratele valori culturale.