Fundația Orange lansează a IV-a ediție a proiectului Burse de Excelență pentru profesori în IT

10.01.2019

Ești profesor de informatică la un gimnaziu sau liceu din Moldova și ai vârsta de până la 40 de ani, inclusiv?

Aplică la concursul Burse de Excelență pentru profesori în IT, ediția a IV-a, și ai șansa să obții o bursă în valoare de 25 mii de lei și un laptop, oferite de Fundația Orange Moldova (FOM).

Proiectul este implementat de Centrul de Informaţii Universitare și susţinut de Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova.

Termen limită de aplicare – 15 februarie 2019.

Pe parcursul celor trei ediții precedente ale proiectului, 70 de profesori, care instruiesc 31 000 de elevi din peste 70 de gimnazii și licee din țară, au beneficiat de susținere financiară și logistică.

Condiţii de participare la proiect:

Candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

  • să fie cetăţeni şi rezidenţi ai RM;
  • să fie absolvenţi ai instituţiilor universitare din RM, ciclul Licenţă şi/sau ciclul Masterat, la specialităţile pedagogice în informatică şi/sau alte relevante domeniului IT;
  • să activeze în calitate de profesor de informatică, pe durată nedeterminată, în gimnaziile și liceele din RM (cu excepţia or. Chişinău);
  • vârsta limită a aplicanţilor să fie până la 40 ani inclusiv;
  • să demonstreze reuşită academică și profesională.

Proiectul în cauză nu face discriminări pe criterii religioase sau etnice.

Nu sunt eligibili profesorii care au beneficiat de burse în edițiile precedente ale proiectului.

Despre proiect

Proiectul Burse de Excelență pentru profesori în IT a fost lansat în 2015 ca parte componentă a proiectului Fundaţiei Orange de susţinere a educaţiei digitale din Moldova - Orange Digital School. Sub umbrela acestuia sunt implementate câteva proiecte majore, care vin să asigure în învăţământul din ţara noastră accesul la infrastructură modernă, expertiză profesională şi educaţie de calitate în domeniul tehnologiilor informaţionale. Prin intermediul „Burse de excelenţă pentru profesori în IT”, Fundaţia Orange şi-a propus să încurajeze şi să promoveze angajarea profesorilor de informatică în instituţii de învăţământ din Moldova, unde se înregistrează o lipsă acută de cadre didactice.

Pentru a participa în concurs, candidaţii trebuie să prezinte următoarele documente:

  1. Formular de aplicare completat cu date personale (formatul nu se modifică);
  2. Model de proiect didactic pe tema “Conceptul STEAM: Predarea integrată a științelor, tehnologiilor, matematicii și artelor”.
  3. Copie autentificată a Diplomei de licenţă, inclusiv a suplimentului la diplomă;
  4. Copie autentificată a Diplomei de master, inclusiv a suplimentului la diplomă (dacă este cazul);
  5. Certificat de confirmare a studiilor curente de master (dacă este cazul);
  6. Copie xerox de pe ordinul de angajare pe durată nedeterminată în calitate de profesor de informatică la un gimnaziu sau liceu, autentificată cu ștampila și semnătura directorului instituției;
  7. Copie xerox de pe ordinul de angajare pe durată determinată în calitate de profesor de informatică la un gimnaziu sau liceu, autentificată cu ștampila și semnătura directorului instituției (în cazul deținerii unei poziții adiționale la poziția pe durată nedeterminată);
  8. Caracteristica instituţiei de învăţământ în care profesorul este angajat pe durată nedeterminată, şi caracteristici pentru instituţiile, în care profesorul este angajat pe durată determinată (dacă este cazul) – mostra este inclusă în formularul de aplicare şi se completează de către directorul instituţiei;
  9. Copii xerox de pe actele care confirmă performanțele candidatului (certificatul de obținere a gradului didactic, cursuri de formare, studii de recalificare etc.);
  10. Copii xerox de pe actele care dau dovadă de performanțele elevilor la concursuri relevante domeniului IT;
  11. Copie xerox de pe certificatul de căsătorie sau schimbare a numelui (dacă este cazul);
  12. Copie xerox a buletinului de identitate a aplicantului.

Dosarele se vor depune la sediul Centrului de Informaţii Universitare, personal sau prin scrisoare recomandată. Dosarele incomplete sau prezentate după termenul limită nu vor fi examinate! Informaţii suplimentare şi formulare de aplicare pot fi solicitate la sediul Centrului de Informaţii Universitare de pe str. Puşkin 16, Chişinău, MD 2012, tel: (022) 221167, 221172, 068220072, www.eac.md.