
Fundația Orange Moldova anunță lansarea ediției 2026 a programului „Start Digital”, o inițiativă educațională care sprijină dezvoltarea competențelor digitale esențiale pentru viața de zi cu zi și pentru adaptarea la o societate tot mai digitalizată.
După succesul ediției 2025, când peste 300 de participanți au dobândit competențe digitale de bază, programul „Start Digital” revine în 2026 într-o ediție extinsă, ajungând în șapte regiuni ale Republicii Moldova: Edineț, Bălți, Fălești, Criuleni, Chișinău, Taraclia și Cahul.
Ediția din acest an oferă 30 de ore de formare și pune accent pe competențe digitale relevante pentru prezent și viitor. Participanții vor parcurge două module actualizate, adaptate nevoilor actuale:
Alfabetizare digitală și AI – participanții vor învăța să utilizeze eficient instrumentele digitale și să înțeleagă cum funcționează inteligența artificială, descoperind modul în care aceasta poate fi utilizată atât în activitatea profesională, cât și în viața de zi cu zi.
Educație financiară – un modul nou introdus în această ediție, prin care participanții vor dobândi cunoștințe practice pentru luarea unor decizii informate privind bugetul personal, planificarea și gestionarea responsabilă a resurselor financiare.
Prin această ediție extinsă, „Start Digital” contribuie la dezvoltarea competențelor digitale în comunități din întreaga țară, oferind oportunități de învățare pentru persoane din medii diferite și susținând o societate mai conectată și mai incluzivă.
Ediția 2026 a programului se desfășoară cu suportul financiar al Fundației Orange Moldova și este implementată de Fundația pentru Dezvoltare, în parteneriat cu Fundația OK.
Cei interesați se pot înscrie accesând linkul: (https://forms.gle/2XoHBwqfQZMziS4Y9)
Pentru mai multe detalii despre program și ediția 2026, urmăriți canalele oficiale de comunicare ale Fundației Orange Moldova.