Fundația Orange – partener tehnologic al Nortek, primul Centru de Inovare și Transfer Tehnologic din Moldova

12.12.2022

Fundația Orange își consolidează rolul de actor social implicat în incluziunea și educația digitală a societății și se alătură în calitate de partener tehnologic al Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic Nortek.

Fundația Orange, alături de Orange Moldova, asigură servicii gratuite de Internet și Wi-Fi în spațiile dedicate desfășurării proiectelor de educație și inovație digitală ale Nortek. Astfel, de conectivitate gratuită se vor bucura circa 4500 de studenți, tineri specialiști și antreprenori din Bălți și regiune.

Centrul reprezintă un ecosistem regional, creat în cadrul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, pe o suprafață de peste 6.000 de metri pătrați. Nortek are drept scop avansarea inovațiilor, cercetarea și transformarea digitală a regiunii de nord a țării, dar și creşterea potenţialului de inovare în diverse domenii ale științei.

Natalia GAVRILIȚA, Prim-ministru al Republicii Moldova:„Oamenii noștri sunt foarte muncitori, sunt inovatori și am văzut că, atunci când sunt create condiții, ei înfloresc. Cu inaugurarea unor asemenea centre sunt sigură că vom avea tot mai mulți antreprenori care își vor găsi rostul, vor crește și vor crea locuri de muncă acasă. Un asemenea spațiu modern, care are și săli de studii, laboratoare și incubatoare de afaceri este o șansă pentru ca toată regiunea de nord și toată țara să devină mai competitivă și să valorifice talentul și spiritul antreprenorial al tinerilor.”

Olga SURUGIU, CEO Orange Moldova:„În calitate de operator de încredere, la Orange ne propunem să oferim zi de zi acces la o lume digitală responsabilă și durabilă și să aducem oamenii mai aproape de tehnologie. Ne bucurăm că odată cu lansarea Nortek, susținut de Fundația Orange în calitate de partener tehnologic, și populația din nordul țării va avea acces la un mediu favorabil incluziunii și educației digitale, cercetării, inovării şi transferului tehnologic.”

Nortek va contribui la dezvoltarea și extinderea utilizării infrastructurii TIC în instituțiile de învățământ și instituțiile publice, incubarea și accelerarea startup-urilor și întreprinderilor micro, create de către studenți. Tinerii vor reuși să-și dezvolte abilități tehnologice solicitate pe piața muncii, pentru a fi în pas cu progresul din domeniu.

Kent D. LOGSDON, Ambasadorul SUA în Republica Moldova:„În numele Guvernului SUA, sunt încântat să iau parte la lansarea Nortek de la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți. Acest centru aduce schimbări în domeniul TIC și în ingineria din nordul Moldovei, creând oportunități de educație și locuri de muncă, dezvoltând întreprinderi și promovând comunități.”

Natalia GAȘIȚOI, Rector al Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți: „Suntem convinși că Nortek va deveni un adevărat generator de progres, care va aduce prosperitate societății noastre. Ne propunem, timp de un an de zile, să avem 10 startup-uri lansate aici, în centru, și încurajăm toți tinerii să se formeze, să vină cu idei inovative și echipa centrului îi va ajuta să le implementeze în realitate.”

Nortek este rezultatul unui parteneriat de succes dintre sectorul public, academic, privat și partenerii de dezvoltare, cu o valoare totală de investiții în infrastructură de 71,5 milioane lei. Centrul a fost instituit cu suportul Guvernului Republicii Moldova, USAID, Suedia și UK aid

și partenerii tehnologici Fundația Orange și Endava.

Prin susținerea Nortek în calitate de partener tehnologic, Fundația Orange și Orange Moldova, jucătorul CSR #1 pe piața TELCO, îşi reconfirmă angajamentele pentru incluziunea digitală prin educație. Descoperă proiectele de incluziune digitală dezvoltate de Orange Moldova alături de Fundația Orange, accesând orange.md

Despre Fundația Orange Moldova

Fundaţia Orange Moldova a fost înfiinţată în anul 2009, ca parte a organizaţiei cu acelaşi nume la nivel internaţional. Până în prezent, datorită investiţiilor sale, au fost dezvoltate peste o sută de proiecte sociale, în valoare de circa 100 de milioane de lei. Fundaţia Orange Moldova dezvoltă proiecte în patru domenii cheie: educație și educație digitală; ajutor social populației; sănătate și dizabilități; cultură. Beneficiari ai proiectelor Fundaţiei Orange Moldova sunt peste 400 de mii de persoane din toată ţara.