Peste 150 de tineri din institutii de tip internat sunt bursieri

02.12.2013

Peste 150 de tineri din institutiile de tip internat din Moldova au venit la Chisinau, pentru a marca cea de-a 3-a aniversare de la lansarea de catre Fundatia Orange a proiectului Burse pentru tineri si implementat de CIU.

Mickael Faure, Presedinte al Consiliului Fundatiei Orange Moldova: „Domeniul educatiei este unul prioritar in activitatea Fundatiei Orange. Circa 50% din proiectele Fundatiei din acest an au sustinut si dezvoltat domeniul educational din tara. Aceste proiecte au avut si impact social, asigurandu-le tinerilor un trai mai decent. Este un proiect reusit si solicitat de tineri, din aceste considerente, deja al treilea an, acesta se bucura de suportul Fundatiei Orange. Prin acest proiect ne propunem sa facilitam accesul tinerilor dezavantajati la studii de specialitate, pentru ca acestia sa obtina o profesie si sa se poata integra mai usor in societate.”

Angela Muset, Director Executiv, Centrul de Informatii Universitare: „Acest proiect are un impact major asupra tinerilor dezavantajati, care, datorita burselor obtinute, vor avea posibilitatea sa-si continue studiile, sa obtina o educatie de calitate si, ulterior, o profesie, care sa le asigure traiul la ei acasa. Vreau sa multumesc Fundatiei Orange Moldova pentru consecventa, implicare si suportul financiar semnificativ oferit, pentru implementarea proiectelor sociale."

Proiectul „Burse pentru tineri din institutii de tip internat”, desfasurat anual, reprezinta pentru cei 80 de tineri o platforma de afirmare, o sansa pentru a continua studiile, a imbratisa o profesie, dar si de a reusi aici, acasa. Multi dintre acestia au castigat bursa Fundatiei Orange deja al treilea an consecutiv. Astfel, in total Fundatia Orange a oferit pana acum 250 de burse.

Mariana Strasnei, 18 ani, beneficiara a proiectului: Studiind departe de casa, la Colegiul National de viticultura si vinificatie din Chisinau, am avut posibilitatea sa-mi asigur transportul ca in zilele de odihna sa fiu acasa, la Orhei, ceea ce fiecare copil isi doreste. Apoi, mi-am permis medicamentele necesare pentru tratarea bolii de care sufar. In plus, mi-am putut procura manuale, dictionare si alte rechizite.”

 

Bursele Fundatiei Orange Moldova – acum si pentru baieti

In primii doi ani beneficiarii proiectului puteau fi doar fetele care isi faceau studiile in scolile de tip internat. La inceputul anului curent Bordul Fundatiei Orange a acceptat includerea in proiect si a baietilor, care isi fac studiile in aceste institutii. Astfel, 15 tineri sunt astazi beneficiari ai proiectului.

„Am auzit despre bursa Fundatiei Orange si imi doream sa o primesc si eu pentru ca invat bine. M-am bucurat ca in acest an am avut sansa sa o castig, pentru ca nu am bani sa continui studiile de sine statator. Acum invat profesia de tractorist-masinist la scoala profesionala din Telenesti.

Proiectul prevede un regulament strict care intruneste conditiile de participare la concurs. Pentru ca sa fie eligibili, tinerii trebuie sa aiba o medie a notelor pentru ultimii trei ani de 7,5, sa fie intr-o clasa absolventa in scolile internat din toata tara si sa argumenteze comitetului de experti ca a fost inmatriculat la liceu, colegiu scoala profesionala sau de meserii.

Proiectul presupune cateva etape de desfasurare:

Campanie de informare, colectarea dosarelor, expertizarea dosarelor in baza meritelor academice si a situatiei vulnerabile, colectarea dovezilor de inmatriculare la institutiile preuniversitare, evaluarea finala a dosarelor de catre comitetul de experti si oferirea burselor. Bursele sunt oferite in trei sanse si acestea pot fi anulate in cazul in care beneficiarul abandoneaza studiile.

Proiectul „Burse pentru tineri din institutii de tip internat” este implementat de Centrul de Informatii Universitare cu suportul financiar integral al Fundatiei Orange Moldova si in parteneriat cu Ministerul Muncii, Protectiei Sociale si Familiei si Ministerul Educatiei al RM.